În sâmbăta aceea, Anna auzea încă de dimineață mașinile trecând pe lângă pini și tot privea poarta goală. Știa că până la prânz avea să vină fiul ei, Marcus, împreună cu familia, iar fiica ei avea să li se alăture și ea; în portbagaje aveau să fie carne, apă și câte ceva pentru nepoți. Așa se întâmpla aproape în fiecare săptămână. După moartea soțului, casa de vacanță devenise locul unde se adunau copiii, însă Anna era de obicei cea care gătea, aprindea grătarul și îi primea pe oaspeți. Casa și terenul erau ale ei, dar zilele de sâmbătă deveniseră de mult un ritual de familie, despre care nimeni nu o mai întreba.
La început, Anna nu considera că era greu. Îi plăcea să-i vadă pe nepoți alergând printre meri, în timp ce adulții stăteau la masa mare, sub copertină. Familia aducea mâncarea pe cheltuiala ei, iar Marcus se oferise de mai multe ori să o ajute. Anna refuza: drumul era lung, a doua zi toți aveau de mers la serviciu, se descurca ea. Numai că duminica, după ce plecau mașinile, rămâneau în fața ei ligheanul cu vase, cenușa din grătar, sticlele de lângă coacăzi și nisipul bătătorit din jurul leagănului. Curățenia îi ocupa ziua de luni și, uneori, o parte din marți.
Prima schimbare a părut un fleac. Într-o zi, Marcus a ajuns mai târziu decât de obicei și, văzând că Anna nu apucase încă să taie totul pentru marinadă, a întrebat unde era carnea. Ea i-a răspuns că termină imediat. El nu s-a certat și a început să despacheteze cumpărăturile, dar apoi a chemat-o, ca de obicei, lângă grătar: cică lui nu-i ieșea la fel de bine cu cărbunii. Anna s-a dus. Îi era mai ușor să facă ea totul decât să explice că și ea era obosită. În seara aceea, nimeni n-a observat că aproape nu se așezase toată ziua.
După aceea, rugămințile au început să sune tot mai hotărât. Când Anna a spus că de data asta nu apucase să încălzească sauna, Marcus s-a uitat la grămada de lemne și i-a propus să nu amâne: le promisese copiilor o baie de aburi. Anna a aprins focul. Nu făcea asta pentru că se temea să refuze, ci pentru că nu voia să strice întâlnirea pentru care veniseră cu toții. Dar, cu fiecare „dacă tot am venit”, planurile ei erau împinse mai departe. Dacă voia să stea în grădină, cineva îi cerea să aducă ceai. Dacă se așeza la masă, trebuia să verifice carnea.
Mai târziu, au adus la casa de vacanță mama în vârstă a unei prietene de familie. Femeia avea în jur de optzeci de ani și mergea cu bastonul. Rudele au lăsat-o la Anna toată ziua, fără să o întrebe dinainte dacă putea să aibă grijă de ea. Unii au plecat să-și rezolve treburile, alții s-au dus la râu, iar Anna a prăjit carne pentru toată lumea, a pus lemne pe foc și a mutat-o pe musafiră de la soare la umbră, având grijă să-i fie comod. I-a adus ceai de patru ori. Spre seară, după ce au plecat mașinile, Anna nu mai avea putere nici măcar să strângă masa pe loc.
A stat pe verandă până s-a întunecat și, pentru prima dată, a numit în gând ceea ce încercase până atunci să alunge: ceilalți o considerau o persoană care era mereu liberă și mereu de acord. Nu din răutate, ci pur și simplu pentru că ani la rând răspunsese „mă ocup eu”. Dimineața, Anna a deschis calendarul și a marcat weekendurile din aprilie până în octombrie. Erau douăzeci și șase, iar aproape fiecare era rezervat întâlnirilor de familie. În aceeași zi, a cumpărat de la un magazin de bricolaj un lacăt de alamă pentru poartă. Când vânzătoarea a întrebat-o dacă apăruseră hoți prin zonă, i-a răspuns că lacătul era pentru ordine.
Sâmbăta următoare, Anna a încuiat poarta de dimineață. Pe la douăsprezece și jumătate s-a auzit zumzetul cunoscut al mașinilor și două claxoane scurte la cotitură. Marcus a venit cu familia, iar în urma lui a oprit mașina fiicei. În portbagaje erau carne, o ladă cu apă, o tartă cu vișine și o piscină gonflabilă pentru nepotul cel mic: îi povestise dinainte bunicii cât de mult voia s-o pună în curte. Marcus a tras de poartă, dar aceasta nu s-a deschis.
— Mamă, s-a blocat lacătul? a strigat el de dincolo de gard.
— Nu. Eu l-am pus, a răspuns Anna.
El s-a uitat spre mașină, apoi din nou la ea. Anna i-a spus că nu pleca nicăieri și că nu se îmbolnăvise. Pur și simplu, în ziua aceea nu avea de gând să deschidă imediat poarta și să se apuce de grătar. Marcus i-a amintit că aduseseră tot ce le trebuia, iar nepoții abia așteptau să petreacă ziua la casa de vacanță. Anna s-a uitat la piscina care încă se afla în portbagaj și i-a răspuns că înțelege: copiii așteptaseră cu nerăbdare. Dar și ea așteptase altceva de la întâlnirea asta — să fie măcar întrebată dacă voia să gătească din nou pentru toată lumea.
— Doar ți-am propus să te ajutăm, a spus Marcus. Tu refuzi mereu.
— Da, refuz. Pentru că nu vreau să vă pun la treabă după drum. Dar asta nu înseamnă că mi-e ușor, a răspuns Anna. I-a amintit și de vasele pe care le spăla singură după aceea, și de sâmbăta în care i-au lăsat o femeie în vârstă fără să o anunțe. Marcus n-a întrerupt-o, dar încă ținea poarta, de parcă se aștepta ca discuția să se termine în curând și ziua obișnuită să înceapă ca înainte.
Anna le-a propus să se adune cu toții o dată pe lună, să aleagă din timp o zi liberă și să facă ordine împreună înainte de plecare. În celelalte zile, fiecare putea să vină separat, dacă se înțelegeau dinainte. Marcus a întrebat dacă asta însemna că nu avea să deschidă poarta în ziua aceea. Anna n-a mai explicat încă o dată. S-a apropiat de poartă, a prins bine una dintre foi și a tras-o spre ea, lăsând lacătul între ei. „De azi înainte veniți doar o dată pe lună și faceți singuri curat după voi; altfel, poarta asta rămâne închisă pentru voi”, a spus răspicat Anna, smucind cu putere poarta spre ea…
Marcus nu i-a dat drumul imediat. Câteva secunde și-a privit mama printre gratii, apoi a râs scurt, fără veselie:
— Bine. Înseamnă că te deranjăm azi. Hai, Clara.
Emma a luat tarta de pe capotă și a pus-o cu grijă înapoi în mașină. N-a spus nimic, doar s-a uitat la mama ei de parcă aștepta ca aceasta să se răzgândească și să scoată lacătul. Anna nu s-a mișcat din loc. Marcus a trântit portbagajul, iar cele două mașini au ieșit din curte. La cotitură, nimeni n-a claxonat.
Anna s-a întors în casă, a luat ceainicul de pe aragaz și l-a pus pe masă. Pentru prima dată după mulți ani, într-o zi de sâmbătă nu trebuia să se grăbească să fie gata pentru sosirea cuiva. N-a aprins grătarul și n-a scos ligheanul pentru marinadă. Tarta a plecat împreună cu Emma, iar piscina gonflabilă a rămas în portbagaj. Până la prânz, Anna stătea deja sub copertină, cu o ceașcă de ceai. La început i se părea că trebuia să facă ceva, dar până la urmă a rămas pe bancă.
Seara a sunat Emma.
— Daniel s-a supărat. Toată ziua a întrebat de piscină.
— Înțeleg. Dar nu am promis că azi o să fie o zi ca de obicei.
— Marcus spune că ne-ai dat afară.
— Am spus că vreau să vorbim, iar el a decis că totul trebuie să fie ca întotdeauna. Nu vă interzic să veniți. Dar trebuie să știu din timp și nu o să gătesc și să fac curat după toată lumea.
Emma a tăcut o clipă, apoi a întrebat dacă putea să treacă singură miercuri. Anna i-a răspuns că da, dacă stabileau dinainte ora. Miercuri, fiica ei a venit după serviciu și a adus pâine și brânză. Au băut ceai în bucătărie și nimeni nu i-a cerut Annei să aprindă cărbunii. Înainte să plece, Emma a spălat singură ceștile. N-au mai vorbit despre sâmbătă.
Marcus n-a sunat aproape două săptămâni. Anna nu i-a amintit de ea și nici nu l-a sunat prima. În grădină a tăiat crengile uscate, a mers la râu și, într-o zi, a petrecut o dimineață întreagă pe bancă, uitându-se cum vântul mișcă frunzele. Lunea de după ziua cu poarta încuiată îi fusese neobișnuit să se trezească fără o listă de treburi, dar până la sfârșitul lunii, sâmbăta liberă nu i se mai părea un gol.
Apoi a sunat Marcus. A întrebat dacă putea să vină într-un weekend cu Clara și copiii, fără să aștepte întâlnirea de familie. Anna a fost de acord, dar a adăugat imediat că nu avea să gătească. Dacă voiau să mănânce la casa de vacanță, să aducă mâncare gata pregătită sau să se ocupe singuri de grătar. Și să nu plece până nu puneau curtea în ordine.
— Acum nici măcar nu mai pui cărbunii? a întrebat Marcus.
— Pot să-ți arăt unde sunt cleștii. Dar n-o să prăjesc eu pentru voi.
El a spus că a înțeles, dar iritarea încă i se simțea în glas. Anna nu a anulat totuși înțelegerea. În ziua stabilită, Marcus a venit cu familia și cu sacoșe cu mâncare. S-a foit pe lângă grătar mai mult decât se așteptase și a chemat-o o dată pe mama lui ca să o întrebe unde să pună grătarul metalic. Anna i-a explicat de sub copertină, dar nu s-a ridicat. Carnea a ieșit cam uscată într-o parte, iar Marcus s-a plâns că înainte era mai bună. Nimeni nu s-a certat. După masă, el a strâns singur farfuriile și le-a dus în bucătăria de vară.
Când copiii au fugit spre meri, Clara a întrebat unde să lase sticlele goale. Anna i-a arătat cutia de lângă șopron. Înainte de plecare, Marcus a măturat sub masă, iar soția lui a strâns ambalajele. Câteva farfurii au rămas în chiuvetă. Anna întinsese deja mâna după burete, dar s-a oprit și și-a chemat fiul. El s-a întors din curte, s-a uitat la vase și le-a spălat fără să spună nimic. Nu era o împăcare; mai degrabă, era prima dată când vechea rutină nu se desfășura de la sine.
Câteva zile mai târziu, Emma a propus să organizeze un prânz cu toată familia la sfârșitul lunii. Anna a fost de acord, dar le-a cerut tuturor să aleagă data împreună. În conversația familiei, Marcus a scris mai întâi că sâmbăta era convenabilă pentru toată lumea și că așa fusese întotdeauna. Emma a răspuns că de data asta avea alte planuri și a propus duminica. Clara putea doar sâmbăta următoare. Au schimbat mesaje toată seara, până când, în sfârșit, s-au oprit asupra unei date care le convenea celor mai mulți.
Anna a adăugat: fiecare aduce ce vrea să mănânce, o persoană se ocupă de grătar, iar ceilalți ajută la curățenie. Ea va încălzi sauna dacă va avea chef, dar nimeni să nu se bazeze dinainte pe asta. Marcus a trimis un scurt „Bine”. Emma a întrebat ce să cumpere pentru copii. Anna i-a răspuns să decidă părinții.
În ziua aleasă, Marcus a ajuns primul. A scos din portbagaj carnea și cărbunii, apoi s-a uitat în jur, de parcă nu era sigur cu ce să înceapă. Anna a adus cleștii și i-a arătat cum să așeze cărbunii. De data asta, fiul ei n-a mai chemat-o din cinci în cinci minute, deși a întrebat de câteva ori dacă era destul de încins grătarul. Ea i-a răspuns de la masă, fără să se apropie de grătar.
Emma a adus salată și tartă. Daniel a așezat piscina într-un loc drept, iar adulții l-au ajutat s-o umple cu apă de la furtun. Copiii făceau gălăgie lângă meri, dar Anna nu le-a urmărit fiecare pas și nici n-a alergat între bucătărie și curte. A mâncat împreună cu toți și a apucat să-și termine ceaiul cât era încă fierbinte. La jumătatea mesei, Marcus a remarcat că nu era obișnuit să urmărească singur carnea.
— O să te obișnuiești, a spus Anna.
El s-a uitat la ea de parcă voia să obiecteze, dar doar a întors frigăruia.
După masă, nimeni nu s-a îndreptat imediat spre mașini. Emma a dus vasele în bucătăria de vară, Clara a șters masa, iar Marcus a strâns gunoiul și l-a dus la poartă. Anna a observat că lângă grătar rămăsese cenușă și i-a spus fiului ei. El s-a încruntat o clipă, apoi s-a întors după făraș. De data asta, ea nu s-a grăbit să se apuce și să termine în locul lui.
Curățenia a durat mai puțin de o oră. N-a fost perfectă: sub bancă a rămas o jucărie, iar pe iarbă câteva firimituri. Anna a ridicat jucăria și a pus-o pe pervaz, dar nu s-a dus să verifice tot terenul. Când mașinile au pornit, Emma i-a făcut cu mâna. Marcus a ridicat și el mâna, dar nu a zâmbit.
În lunile următoare, s-au adunat cam o dată pe lună, stabilind de fiecare dată din timp data. Uneori, cineva nu putea veni, iar întâlnirea era amânată sau avea loc în formulă restrânsă. Marcus n-a încetat imediat să întrebe dacă mama pregătise marinada; într-o zi, Anna i-a răspuns că nu, iar el a cumpărat una gata făcută. Și cu sauna lucrurile variau: dacă ea nu voia s-o încălzească, renunțau la baia de aburi.
Copiii veneau și separat, când le era lor convenabil și când Anna era de acord. Uneori, ea o chema pe Emma la ceai, alteori Marcus trecea pe la ea pentru scurt timp, în drum spre altundeva. Vizitele acestea nu se transformau în sărbători cu masa plină și relațiile nu s-au înrăutățit din cauza asta. Pur și simplu, au încetat să mai creadă că fiecare vizită însemna un prânz gata pregătit și o zi întreagă organizată dinainte de mama lor.
Într-una dintre sâmbetele libere, Anna s-a așezat din nou sub copertină. Pe masă se afla ceașca ei, curtea era liniștită, iar dincolo de poartă nu aștepta nimeni. În calendar, următoarea întâlnire de familie era marcată peste trei săptămâni. Până atunci, Anna mai avea câteva weekenduri doar pentru ea.




